Politica

Galerie foto/Lista de achiziții impresionantă la Spitalul de Boli Infecţioase din Galați

Galerie foto/Lista de achiziții impresionantă la Spitalul de Boli Infecţioase din Galați

Spitalul de Boli Infecţioase din Galați va primi echipamente și materiale medicale în valoare de 8 milioane de lei. Suma poate fi suplimentată, anunță conducerea Consiliului Județean Galați. Cea mai mare parte a investiției va fi folosită pentru înființarea unei secții de Terapie Intensivă.

Noua secție va avea 20 de paturi complet echipate.

„Se va înfiinţa la Spitalul de Boli Infecţioase o secţie de terapie intensivă cu 20 de paturi ATI. Secţia va fi dotată cu ventilatoare pentru respiraţie artificială, monitoare de funcţii vitale, staţie de oxigen şi aer comprimat, injectomate, EKG mobil, aparat de ventilaţie mobil şi aparat de radiologie mobil. În secţiile spitalului a fost distribuit un număr considerabil de echipamente de protecţie, iar în acest moment pe stoc, în magazia spitalului, se află: 3700 de combinezoane, 11.800 de măşti chirurgicale, 1557 de măşti FFT2 şi FFT3, 35.837 perechi de mănuşi, 1357 bucăţi de ochelari de protecţie, 14.000 de halate, calţete, bonete şi viziere și 63.287 litri de dezinfectanţi, cu precizarea că dezinfectanţii pentru mâini se găsesc incredibil de greu, stocurile fiind încă insuficiente. Este vorba de anumite soluţii speciale care se folosesc doar în spitale”, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Stocurile sunt completate zilnic cu diverse echipamente de protecţie. Astfel, în perioada următoare trebuie să ajungă la spitalul gălățean 15.000 de măşti chirurgicale, 2500 de măşti FFT2, 500 de combinezoane, 500 de ochelari, 7000 de viziere, 3000 de halate şi 7000 de bonete. Alte zeci de comenzi au fost lansate şi se aşteaptă confirmarea transporturilor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare