Absențele nemotivate ale parlamentarilor de la ședințele de plen sau ale comisiilor din care fac parte ar putea fi sancționate mai dur. În prezent, aceștia plătesc doar 100 de lei pentru fiecare absență, dar suma s-ar putea ridica la 1.100 de lei.
Sebastian Burduja, deputat PNL: „Comparând cu modele din alte state, am găsit că e nevoie de o sancțiune de 10 ori mai mare, de 10 la sută din indemnizație. Sunt, sau în sumă fixă sau procentuale, dar oricum un procent care se simte din partea celui care absentează, nu o chestie simbolică.”
Dacă modificarea propusă va fi adoptată de parlamentari, noile sancțiuni vor porni de la 1.095 de lei și poate ajunge la 1.399 de lei.
În contextul acestei prouneri legislative, senatorul PSD, Lucian Romașcanul e de părere că e doar o manevră penru a mai pune bani la buget.
„Nu poți să nu te duci cu gândul la o altă încercare din seria celor de a crește veniturile la buget. Prea vine acum ca să nu ne ducem cu gândul și la acest lucru. Este evident parlamentarii trebuie să fie la serviciu.”
Potrivit regulamentului, parlamentarii care nu iau parte la ședințe trebuie să motiveze în scris. Sunt acceptate doar absențele pe motiv de boală sau deplasări legate de activitatea parlamentară. În plus, aleșii au dreptul la un concediu plătit de cel mult 8 zile pe sesiune
Deputații și senatorii au obligația de a participa la toate ședințele dintr-o sesiune parlamentară. În caz contrar, sunt buni de plată: 1 la sută din indemnizație pentru fiecare absență nemotivată.
Dacă modificarea propusă va fi adoptată de parlamentari, noile sancțiuni vor porni de la 1.095 de lei și poate ajunge la 1.399 de lei.
Propunerea legislativă care majorează amenzile pentru absențe urmează să fie dezbătută și adoptată de Camera Deputaților și Senat.
(sursa foto: dcnews.ro)