Politica

Marcel Ciolacu: Avem ambiţia ca de acum înainte să forţăm investiţii anuale de 10% din PIB!

Marcel Ciolacu: Avem ambiţia ca de acum înainte să forţăm investiţii anuale de 10% din PIB!

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că are ambiţia ca de acum înainte să forţeze investiţii anuale de 10% din PIB.

”Mă bucur să fiu astăzi printre tineri, într-un mediu atât de dinamic şi de valoros precum Academia de Ştiinţe Economice, una dintre cele mai importante resurse de inteligenţă şi creativitate ale ţării! Am toată convingerea că, peste foarte puţini ani, dintre cei aflaţi astăzi pe băncile ASE-ului vor apărea următorii antreprenori de talia lui Dragoş Anastasiu sau Dragoş Petrescu. Ei au avut de parcurs un drum lung şi anevoios pentru a clădi businessuri atât de solide, dar sunt convins că foarte mulţi dintre voi veţi arde etape şi veţi face acest salt într-un interval mult mai scurt”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit sursei citate, ”investiţiile publice înseamnă nu doar investiţiile făcute de stat în infrastructură, dar şi cele făcute în oameni şi companiile româneşti, în capitalul uman al României, investiţii în oameni tineri şi mai ales în ideile de afaceri pe care le aveţi deja sau care încolţesc în mintea voastră”.

”Dacă am reuşit să investim în 2022, an cu crize suprapuse, aproape 7% din PIB în economia românească şi în firmele antreprenoriale româneşti, în special în IMM-uri, avem ambiţia ca de acum înainte să forţăm investiţii anuale de 10% din PIB! Şi mai avem o prioritate a guvernării care începe în iunie, o prioritate care vă priveşte în mod direct pe toţi tinerii aflaţi astăzi în sală, ca şi pe cei care ne urmăresc în direct pe Facebook. Vrem să demarăm în România o Revoluţie a Start-up-urilor!, a spus Ciolacu.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)