Politica

Marcel Ciolacu propune „un armistiţiu politic” pentru depășirea pandemiei şi a problemelor din energie

Marcel Ciolacu propune „un armistiţiu politic” pentru depășirea pandemiei şi a problemelor din energie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut o discuţie telefonică nu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, în care a propus ”un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie”. 

”Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut sâmbătă, 23 octombrie 2021, o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă. În cadrul discuţiei, preşedintele Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19”, a transmis PSD, într-un comunicat de presă.

Lideru PSD i-a transmis lui Nicolae Ciucă că aşteaptă programul de guvernare, cu aplicabilitate până în februarie 2022, dar şi măsurile pentru stoparea declinului economic.

”În acest sens, preşedintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social. O discuţie mai aprofundată pe marginea programului de guvernare, a planului sanitar şi a măsurilor economice urmează să aibă loc în cadrul unei întâlniri care va fi stabilită în zilele următoare”, a mai transmis PSD.

Despre intrarea PSD la guvernare, Ciolacu a precizat că nu s-a discutat acest aspect deocamdată.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)