Politica

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează în premieră pentru România un pachet de servicii de îngrijire la domiciliu

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează în premieră pentru România un pachet de servicii de îngrijire la domiciliu

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat Ghidul solicitantului „Comunităţi de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“.

„Vorbim despre un tip de servicii sociale care se derulează în premieră pentru România, care vor contribui la menţinerea independenţei şi calităţii vieţii pentru persoanele vârstnice, astfel încât ele să poată continua să trăiască în comunităţile lor şi să participe activ la viaţa socială. Avem în vedere atât furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu, de la hrănire şi până la igienizare, cât şi servicii de îngrijire medicală şi terapie. Vor putea beneficia de aceste pachete de servicii românii cu vârsta de peste 65 de ani. Să vă faceţi o idee despre cât de important este acest apel, în acest moment, serviciile de îngrijire a seniorilor din România deservesc 12.500 persoane, adică doar 1,3% din persoanele care au nevoie de acest tip de sprijin”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Apelul va fi lansat în contextul în care numărul total de servicii autorizate de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu este de doar 259 la nivel naţional, din care în mediul rural doar 86. Concomitent, numărul de căminele rezidenţiale de bătrâni licenţiate este insuficient: 557 în anul 2020.

Potrivit ministrului, aceste condiţii, persoanele vârstnice fără sprijin din partea familiei sunt expuse unui risc mai mare al sărăciei şi excluziunii sociale, în special femeile în vârstă. În 2019, 47,9% din populaţia UE a raportat dificultăţi moderate sau severe în a se îngriji şi a-şi face treburile casnice. Potrivit INS, la începutul anului 2020, în România trăiau erau 3,66 milioane persoane cu vârste de peste 65 de ani. Aceasta înseamnă că, prin raportare la cifrele disponibile la nivelul UE, aproximativ 963.000 români cu vârste de peste 65 de ani ar avea nevoie de îngrijire la domiciliu. În consecinţă, acţiunile finanţate vor viza servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice cu venituri reduse, fără aparţinători legali sau cu aparţinători care nu au venituri suficiente, precum şi ameliorarea situaţiei locative şi a infrastructurii de locuire individuală prin adaptarea acesteia pentru vârstnicii vulnerabili.

Evaluați acest articol
(0 voturi)