Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că trebuie luate măsuri urgente pentru a-i ajuta pe fermierii care dețin suprafețe afectate de secetă. Potrivit ministrului, seceta excesivă a afectat peste două milioane de hectare.
„Vorbim aici de culturi de toamnă, dar şi de culturi de primăvară. Chiar ieri am avut o întâlnire cu fermierii dintr-un judeţ afectat de secetă, judeţul Olt, şi vreau să spun că Ministerul Agriculturii şi Guvernul, în momentul de faţă, sunt foarte aproape de ei, pentru a trece peste această perioadă grea. Singura soluţie prin care fermierii vor putea să continue această activitate şi vor putea să însămânţeze anul agricol următor este să venim cu partea economică şi cu sprijin pentru a diminua pierderile pe care le-au avut. Bineînţeles, trebuie să aibă resursele financiare astfel încât să poată însămânţa culturile de toamnă", a declarat Florin Barbu.â
Ministrul a mai spus că nu sunt probleme privind securitatea alimentară.
„Vreau să vă spun că din punct de vedere al securităţii alimentare, România este asigurată. De ce spun acest lucru? Pentru că şi anul acesta, chiar dacă a fost secetos la culturile de toamnă, am realizat o producţie cu aproape 1,7 milioane tone la grâu mai mult ca în anul 2023. În continuare am speranţa că şi la porumb vom avea o producţie foarte bună, pentru că atunci când ai aproape 890.000 - 900.000 de hectare cu porumb în sistem irigat, cu o medie de 12-14 tone, din start, din cele 2,7 milioane de hectare însămânţate cu porumb, numai din sistemul de irigat faci undeva între 10 şi 11 milioane de tone. Deci, din punct de vedere al consumului intern, dacă vorbim şi de zootehnie, dar şi de export, România are cantităţile necesare astfel încât să acoperim aceste lucruri”, a subliniat Barbu.