Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că au fost primite peste 7.200 de solicitări pentru sprijinul financiar dedicat cuplurilor sau persoanelor infertile.
„Începem anul cu vești foarte bune! Avem deja peste 7.200 de solicitări pentru programul de creștere a natalității, înregistrăm proiecte pentru rețeaua celor 150 de centre de zi pentru copii și facem pași rapizi pentru implementarea cardului pentru tineri. Sunt extrem de bucuroasă să constat că programul social național pentru creșterea natalității este un succes. Până astăzi, au fost trimise peste 7.200 de solicitări pentru sprijinul financiar dedicat cuplurilor sau persoanelor infertile. Avem deja aproape 200 de dosare care au fost declarate eligibile, iar zilele acestea vor fi transmise și primele vouchere. Practic, de săptămâna viitoare primii participanți la program vor putea să înceapă tratamentul și să-și cumpere medicamentele din farmaciile partenere”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.
Ministrul Familiei dă asigurări că toate solicitările sunt analizate. „Primim în continuare dosarele pe care ni le trimiteți și avem fonduri suficiente. Totuși, ar fi bine să nu transmiteți dosarele de mai multe ori pentru că analiza documentelor este una amănunțită și astfel se îngreunează munca echipei din minister. Precizare importantă! Pe toate documentele pe care le trimiteți, absolut pe fiecare pagină, trebuie să scrieți „Conform cu originalul” și să semnați. Am identificat această problemă analizând dosarele”, a adăugat Firea.