Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că se așteaptă ca marea majoritate a restrucților să fie revocate la sfârșitul lunii martie.
„Am uniformizat aceste cifre, astfel încât să nu mai existe diferențe când se iau măsuri. E normal să fie același tip de abordare – 30% când e incidența mai mare de 3 la mie, 50% când e mai mică. Opinia mea e că 50% prezență la spectacole sau la alte tipuri de evenimente o să fie posibil din luna martie. Odată cu luna aprilie probabil că o să ajungem într-o situație de normalitate în care participarea să fie similară cu cea din perioade de normalitate.
Trebuie să păstrez măcar o rezervă, pentru că, deși pot face estimări, nu am certitudini. Prefer să fiu mai rezervat. Dar opinia mea este că în această primăvară vom ajunge la normalitate în ceea ce privește activitatea socială și economică, implicit cea culturală. Va însemna și fără certificat în spațiile publice. La nivel european trebuie să ne supunem reglementărilor UE”, a declarat Rafila, la Antena 3.