Senatorii au aprobat ieri un proiect al PSD privind o serie de măsuri economice luate pentru protejarea populației și a companiilor în timpul crizei. Ședința Senatului s-a desfășurat online, iar pachetul propus de PSD a fost susținut de Pro România și ALDE. Proiectul va merge la Camera Deputaților care este for ecizional.
Printre măsurile adoptate marți de senatori sunt amânarea chiriilor și utilităților, precum și plafonarea prețului la alimente și medicamente. Tot pentru populație, PSD propune o altă formă a legii privind amânarea ratelor la bănci. Senatorii au stabilit că pot opta pentru amânarea ratelor și persoanele fizice care au restanțe și firmele aflate în insolvență. În plus, companiile vor fi scutite, la cerere, de la plata CAS și CASS și nu se vor plăti dobânzi sau penalităţi de întârziere pentru perioada în care plata contribuţiilor este amânată.
Proiectul a trecut în ciuda opoziției senatorilor puterii. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să fie adoptat și de Camera Deputaților. O videoconferință pe acest subiect la care vor participa deputații va avea loc în următoarele zile.