Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei în campania electorală din România.
"Nu am astfel de elemente. Cred că dacă ar fi existat astfel de elemente, cei care ne asigură securitatea statului român le-ar fi transmis deja pentru că e un lucru foarte grav (...) Eu v-am spus că eu, ca şi prim-ministru, nu deţin aceste informaţii şi sunt ferm convins că dacă ar fi existat astfel de informaţii, aş fi avut această informaţie, atât eu, cât şi preşedintele României", a spus premierul Marcel Ciolacu
În ce priveşte ancheta despre posibile ferme de troli, premierul a arătat că „în acest moment s-au luat măsuri”.