Politica

PSD își redefinește identitatea doctrinară. Consiliul Politic Național se reunește înaintea Congresului de vineri

PSD își redefinește identitatea doctrinară. Consiliul Politic Național se reunește înaintea Congresului de vineri

Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește joi, de la ora 17:00, la Vila Lac, pentru a adopta modificările la Statutul partidului și pentru a stabili ultimele detalii legate de congresul de vineri, care va avea loc la Romexpo.

Reuniunea vine în contextul în care Sorin Grindeanu, președinte interimar al PSD și singurul candidat la șefia formațiunii, a propus o schimbare semnificativă în Statutul partidului, menită să clarifice identitatea doctrinară a social-democraților.

„Este vorba despre renunţarea la ideea de partid progresist, deoarece definirea adoptată în anii 2000 nu mai are nicio legătură cu ceea ce reprezintă astăzi. PSD reafirmă că este un partid modern de centru-stânga, naţional şi echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea şi respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiţionale şi culturale ale poporului român”, a declarat Grindeanu.

Liderul social-democrat a adăugat că noua formulare din Statut „reflectă fără ambiguităţi ceea ce PSD a fost întotdeauna: un partid al României, al valorilor și responsabilității sociale, nu al etichetelor progresiste importate. Un partid pro-european, ferm angajat în cooperarea euroatlantică, dar cu rădăcini solide în identitatea naţională”.

În cadrul ședinței CPN de joi, vor fi stabilite și ultimele aspecte organizatorice privind Congresul PSD de vineri. În cadrul acestuia va fi aleasă o nouă conducere a partidului, Grindeanu urmând să candideze pe o platformă ce pune accentul pe unitatea internă și pe consolidarea direcției politice a formațiunii.

Echipa propusă de el include cinci prim-vicepreședinți  și 20 de vicepreședinți. Pentru funcția de secretar general, Grindeanu îl susține pe europarlamentarul Claudiu Manda, soțul primarului Craiovei, Olguța Vasilescu.

Primarul Galațiului Ionuț Pucheanu a fost nominalizat pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD, iar președintele CJ Costel Fotea a fost propus pentru poziția de secretar general adjunct.

Congresul PSD va avea loc vineri, la Romexpo, și va marca alegerea noii conduceri și adoptarea oficială a modificărilor statutare care definesc noua poziționare doctrinară a partidului.

Evaluați acest articol
(0 voturi)