Politica

PSD: marţi şi miercuri vor fi votate două legi importante: suspendarea chiriilor pentru persoanele fizice şi juridice şi cea privind darea în plată

PSD: marţi şi miercuri vor fi votate două legi importante: suspendarea chiriilor pentru persoanele fizice şi juridice şi cea privind darea în plată

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a anunţat că marţi şi miercuri vor fi votate două legi importante:

"În ce priveşte zilele de marţi şi de miercuri, în Parlament vom vota mai multe legi pentru români şi pentru companiile româneşti. V-aş reaminti doar două: suspendarea chiriilor pentru persoanele fizice şi juridice, care va avea mâine raport în Comisia de buget-finanţe, urmând ca miercuri să intre la votul final, şi darea în plată, celebra lege pe care am tot discutat-o în Camera Deputaţilor, a fost adoptată, retrimisă, reexaminată, trimisă la CCR, iar acum avem forma finală. Sper din suflet ca cei de la PNL să nu conteste la Curtea Constituţională pentru a tergiversa şi aceste legi, pentru că suntem într-o situaţie economică dificilă, puterea de cumpărare şi nivelul de trai al românilor scade de la o zi la alta şi aceste măsuri, dar şi multe altele sunt extrem de necesare", a spus Simonis la Palatul Parlamentului.

Deputaţii vor lucra marţi în comisii, iar miercuri vor avea şedinţă de plen, de la ora 10.00, cu vot final.

Evaluați acest articol
(0 voturi)