PSD reacţionează rapid la declaraţia de presă susţinută miercuri seara de premierul Ludovic Orban. Titus Corlăţean, vicepreşedinte al Senatului, afirmă:
"Pseudopremierul României trăieşte într-o lume paralelă şi ne serveşte cu puseuri de delir. Iese după două luni şi jumătate de când ne-au băgat în carantină şi anunţă România poate accesa 3 miliarde. Sunt mai puţini decât banii luaţi împrumut de domnul Cîtu azi la o dobândă de 10 ori mai mare decât Bulgaria", a declarat Corlăţean, pentru Antena 3.
Totodată, Titus Corlăţean critică şi atacul lui Victor Orban la adresa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, după ce instituţia l-a amendat pe Klaus Iohannis.
"Domnia sa a simţit nevoia să îl mai perie pe umăr pe Iohannis. Oamenii aceştia nu au niciun gram de respect pentru instituţii importante ale statului român. Eu aveam motive să critic CNCD, pentru că au spus că e în regulă să folosească aceşti indivizi expresia ciuma roşie, deşi e de sorginte nazistă", a mai precizat senatorul.