Politica

Sesiune extraordinară la Camera Deputaților pe tema urșilor

Deputații se întrunesc luni pentru a vota în regim de urgență o lege de gestionare a populației de urși. Ședința va începe la ora 15.00, așa cum a stabilit Biroul permanent al Camerei Deputaților. Este o sesiune extraordinară în cadrul căreia vor fi ședința plenului și votul final.

Pe ordinea de zi a ședinței se află proiectul de lege pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și pentru modificarea și completarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative – proiect adoptat de Senat la dată de 6 noiembrie 2023 (PLX 719/2023).

Documentul are că obiect de reglementare completarea Legii nr. 407/2006, precum și modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021. Intervențiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populației umane și a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 și 2025 a unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenție la nivel național, și a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenție la nivel național.

Evaluați acest articol
(0 voturi)