Pregătiri pentru o întâlnire între Donald Trump și Nicușor Dan
O invitație oficială din partea președintelui american Donald Trump a fost transmisă președintelui român Nicușor Dan, a anunțat Cristian Diaconescu, consilier p…
O invitație oficială din partea președintelui american Donald Trump a fost transmisă președintelui român Nicușor Dan, a anunțat Cristian Diaconescu, consilier p…
PSD cere tuturor partidelor, inclusiv celor din Opoziţie, să se opună proiectului de buget al Comisiei Europene alocat agriculturii. PSD solicită o poziţi…
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, dar valoarea voucherului va fi redusă. „Într-un an…
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este de acord „cu populisme” precum decizia unor persoane care ocupă funcţii publice de a renunţa…
Moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului şi intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, trage un semnal de alarmă privitor la educație. Europa riscă să rămână în urmă dacă nu investește seri…
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, i-a criticat pe partenerii de guvernare. El a avertizat că rolul partidului său este să guverneze, nu să facă figurați…
Premierul Ilie Bolojan a anunțat ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensi…
Parlamentul se va reuni luni, 7 iulie 2025, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale de reducere a deficitului bugetar. Se vor…