Chiar dacă este perioada concediilor, peste 100 de gălățeni de toate vârstele se vaccinează în fiecare zi la centrul drive-thru, procedura fiind una simplă care durează numai câteva minute.
”În centrul de vaccinare drive-thru pe care l-am amenajat în primăvară în parcarea Shopping City s-au administrat până acum mai mult de 20.000 de doze, fiind disponibile vaccinuri de la Pfizer și Johnson&Johnson”, informează biroul de presă al Primăriei Galați
Vaccinarea asigură în primul rând un certificat de sănătate, dar și unul de călătorie sau petrecere a timpului liber și cu toții putem contribui astfel la încheierea pandemiei.