Colegiul Farmaciștilor din România (CFR), Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) inițiază un proiect pilot de evaluare a riscului de diabet zaharat tip 2 care se va derula în farmacii, cu scopul de a contribui la prevenția și depistarea precoce a acestei afecțiuni, prin intermediul serviciilor farmaceutice.
Proiectul pilot are ca obiectiv identificarea persoanelor aflate la risc de diabet zaharat tip 2 pe baza unui chestionar de evaluare și derularea de acțiuni de informare cu privire la măsurile de prevenție pentru reducerea acestui risc.
Demararea proiectului a fost realizată cu sprijinul Forumului Român de Diabet, în cadrul unui parteneriat tripartit între CFR, ADRFR și ARPIM și se va desfășura prin intermediul farmaciilor care se alătură acestei inițiative în mod voluntar.
Proiectul pilot se va derula începând cu luna mai 2023, adresându-se tuturor persoanelor de peste 18 ani, care doresc să afle dacă sunt la risc de a dezvolta diabet zaharat în următorii 10 ani. Farmaciștii vor acorda persoanelor evaluate informații despre: factorii de risc implicați în apariția diabetului zaharat, simptomele specifice, ce înseamnă riscul de diabet zaharat, precum și intervențiile preventive recomandate pentru un stil de viață sănătos.
Pentru informarea persoanelor interesate, farmaciile implicate în program vor afișa un anunț în incinta unității.