Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, zilele trecute, că există o criză naţională de medici pentru anumite specialităţi, printre care şi cele de medicină de urgenţă şi medicină de familie.
El a precizat că, în ceea ce priveşte medicina primară, corpul medical este îmbătrânit, iar sute de localităţi nu au medic.
Conform acestuia, deficitul de cadre medicale cu studii superioare nu poate fi acoperit pe termen scurt, însă a subliniat că problema ar putea fi rezolvată ca urmare a implementării unei strategii de resurse umane în sănătate, elaborată în premieră în România.
"Am făcut un parteneriat cu universităţile de medicină şi farmacie din România, pentru că o decizie legată de pregătirea profesională trebuie făcută împreună cu dascălii, cei care învaţă medicii, respectiv asistenţii medicali să lucreze şi să se racordeze la dezvoltările tehnologice care sunt extrem de rapide în medicină", a adăugat Alexandru Rafila.