Sanatate

Investiții în Sănătatea gălățeană care salvează vieți

Investiții în Sănătatea gălățeană care salvează vieți

La Galați se investește masiv în aparatură medicală nouă și modernă, astfel încât medicii să poată face noi proceduri medicale, inclusiv pentru așa numitele boli ale secolului, care, din păcate, afectează un număr din ce în ce mai mare de oameni.

În acest mod trebuie să amintim că, în acest mod, s-a dezvoltat un Centru Regional pentru depistarea și tratarea cancerului - Unic în regiunea Sud-Est.

Nu trebuie să uităm că, la Spitalul Județean din Galați, cancerul se tratează cu ajutorul a două acceleratoare liniare de particule de ultimă generație, iar pentru depistarea tumorilor se poate face o analiză unică în această zonă a țării, respectiv o scanare complexă cu ajutorul unui PET-CT.

Totodată, de la începutul anului și până acum, la Spitalul Județean s-au montat peste 170 de stenturi pacienților cu probleme cardiace și peste 5000 de senzori de monitorizare a glicemiei s-au implantat celor care au diabet.

”Sunt investiții care salvează vieți. Astfel, astăzi, la Galați, în cadrul Spitalului Județean, pacienților care au suferit un infarct li se pot monta stenturi.

Tot la aceeași unitate medicală, se face tromboliză pacienților care au suferit un AVC sau se montează chirurgical bolnavilor de Parkinson pompe externe portabile, care eliberează medicația direct în intestinul subțire.

De asemenea, pacienții cu diabet nu mai trebuie să plece la București sau Iași pentru a-și monta o pompă de insulină sau senzori de monitorizare a glicemiei”, a precizat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)