Sanatate

LISTA problemelor medicale grave pentru acordarea concediului de îngrijitor

LISTA problemelor medicale grave pentru acordarea concediului de îngrijitor

„Problemele medicale grave sunt afecţiuni sau complicaţii ale acestora care afectează statusul funcţional al pacientului pentru anumite perioade sau permanent, respectiv limitează semnificativ posibilitatea efectuării activităţilor de bază şi activităţilor instrumentale cotidiene, ajungând până la imposibilitatea efectuării acestora, necesitând sprijinul altei persoane”, se arată în Ordinul 2172/3829/2022.

În actul normativ, emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, și care a fost publicat zilele acestea în Monitorul Oficial, a fost stabilită lista problemelor medicale grave pentru acordarea concediului de îngrijitor.

Sunt astfel individualizate 22 de afecțiuni principale grave, fiecare cu complicațiile care apar, deobicei, peste o sută de afecțiuni, complicații și sechele înregistrate în dosarele medicale ale pacienților care necesită solicitarea sprijinului unui îngrijitor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)