Sanatate

Ministerul Sănătăţii vrea să suplimenteze locurile la rezidenţiat în specialitatea Medicină de Familie

Ministerul Sănătăţii vrea să suplimenteze locurile la rezidenţiat  în specialitatea Medicină de Familie

"Având în vedere cele trei runde de discuţii, desfăşurate cu reprezentanţii celor 208 medici care au obţinut un punctaj minim de promovare la sesiunea din 14 mai 2023 a concursului de rezidenţiat şi care s-au situat în afara celor 628 de locuri disponibile, Ministerul Sănătăţii a solicitat universităţilor şi facultăţilor de medicină evaluarea posibilităţii suplimentării locurilor de pregătire în specialitatea Medicină de Familie", precizează un comunicat MS.

Această soluţie este considerată un beneficiu pentru sistemul sanitar, în beneficiul tinerilor medici, dar şi, implicit, al pacienţilor, având în vedere deficitul de medici de familie înregistrat în anumite regiuni ale ţării, precum şi faptul că un procent semnificativ dintre medicii de familie vor ieşi la pensie în următorii 7 ani.

În cursul săptămânii viitoare vor fi realizate aranjamentele administrative care să facă posibilă repartiţia locurilor comunicate de universităţi şi facultăţi pentru candidaţii care au obţinut cel puţin punctajul minim de promovare.

Evaluați acest articol
(0 voturi)