“Ne aşteptam să crească progresiv numărul de cazuri în urmatoarele 2 săptămâni, alternând cu perioade de stagnare. Avem zile cu mai puține teste, dar asta nu ne face să ne lăsăm pe o ureche. Suntem cu anchetele în evaluare și putem previziona și următoarele zile ca și evoluție. În urma introducerii de noi restricții, avem o transmitere comunitară în scădere și efectul îl vedem la 2 săptămâni”, a declarat Nelu Tătaru.
“Suntem pe acel traseu ascendent progresiv. Suntem după șase săptămâni de un platou în jurul la 1500 de cazuri, urmat de o lună septembrie în care am avut numeroase reveniri la qvasinormalitate. Nerespectarea regulilor sau respectarea parțială au dus la creșterea cazurilor. 3.000 de cazuri este foarte mult. Suntem într-un context mondial și european al unei pandemii, care, pentru unii este un al doilea val, noi încă n-am terminat nici primul val și suntem pe traseu crescător. Suntem în momentul în care impunem și unele restricții”, a precizat ministrul Sănătății, potrivit stirileprotv.ro.