Crește capacitatea de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în spitalele gălățene
La Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” Galați și Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci se vor investi 29.641.195 de lei, fonduri europene p…
La Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” Galați și Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci se vor investi 29.641.195 de lei, fonduri europene p…
Guvernul a crescut, în ședința de marți, plafonul veniturilor până la care se pot acorda pentru pensionari medicamente compensate cu 90%. Premierul Nicolae Ciuc…
Galațiul este singurul centru de cardiologie intervențională din această zonă a țării. Anul acesta, la Galați s-au făcut sute de proceduri medicale, de la coron…
Organizaţiile sindicale din domeniul sanitar fac apel, joi, la creşterea salariilor tuturor angajaţilor din sistem, referindu-se, în special, la personalul TESA…
Potrivit raportului ”Starea Sănătății în Uniunea Europeană”, publicat de Comisia Europeană, în privința bolilor care cauzează decesele, primele trei din țara no…
Începând cu joi, 9 decembrie, intră în vigoare noile măsuri care urmăresc o „relaxare” a normelor de protecție în contextul pandemiei de COVID. Printre cele mai…
Marcată, anual, la 3 decembrie, Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi ("International Day of People with Disability") are scopul de a promova şi imp…
Primul studiu pe bază de secvențiere pentru varianta Omicron pe baza probelor selectate din 19 orașe din România nu a fost identificată noua tulpină sud african…
Odată cu sezonul rece, cazurile de boli contagioase se înmulțesc: răceli, gripe, tulburări intestinale, nemaivorbind despre coronavirus. Ori de câte ori un memb…