În urma unei sesizări telefonice cu privire la incendierea de deșeuri într-o zonă de lângă satul Ionășești, din cadrul comunei Nicorești din județul Galați, comisarii de mediu au făcut verificări la fața locului, anunță Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu.
În urma controlului, a fost identificată o suprafață de circa 1.000 mp afectată de depozitări necontrolate de deșeuri în amestec (municipale amestecate, folii plastic, hârtie/carton, vegetale etc.), care fumegau în urma unui incendiu provocat de o persoană necunoscută.
„Angajați ai Primăriei Nicorești desfășurau activități de sortare și colectare a deșeurilor din zonă în vederea predării către operatori economici autorizați, în baza contractelor încheiate. Au fost stabilite măsuri de salubrizare a zonei afectate de depozitări necontrolate de deșeuri cu interzicerea altor depozitări viitoare de deșeuri, precum și interzicerea incendierilor de deșeuri”, informează Garda de Mediu Galați.
În urma controlului, au fost aplicate o amendă de 25.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția mediului și un avertisment pentru nerespectarea regimului deșeurilor.