Organizaţia sindicală se declară îngrijorată de declaraţiile ministrului de resort, Raluca Turcan, privind intenţia de a modifica OUG 132/2020, prin extinderea pe perioadă nedeterminată a măsurii, prin includerea posibilităţii ca angajatorul să anunţe salariatul de pe o zi pe alta dacă îl va chema la muncă ziua următoare şi prin acordarea către angajator a dreptului de a reduce programul de lucru al salariatului cu până la 80% din programul zilnic, săptămânal sau lunar.
”Propunerile ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale privind modificarea legislaţiei pentru munca flexibilă îi transformă pe angajaţi în marionete la dispoziţia permanentă a angajatorilor”, susţin reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS).
Totodată, Blocul Naţional Sindical solicită tuturor organizaţiilor sindicale să se pregătească de acţiuni de protest, ca reacţie la viteza cu care ministrul Muncii intenţionează să modifice legislaţia privind munca flexibilă.