Social

Ce amendă riști dacă ai buletinul expirat

Ce amendă riști dacă ai buletinul expirat

Dacă aveți buletinul expirat, trebuie să vă prezentați de urgență la Serviciul Public Comunitar de Evidența a Persoanelor de pe raza de domiciliu pentru a nu primi amendă.  Potrivit Ministerului de Interne, cetățenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reședința, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate. Nerespectarea prevederilor atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 lei şi 150 lei, fără a exista posibilitatea achitării, în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute.

CAZURI ÎN CARE SE ELIBEREAZĂ O NOUĂ CARTE DE IDENTITATE:

-la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;

- daca s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele parintilor, data ori locul nasterii (exemple: schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativa; adoptie; constatarea unor greseli de scriere la intocmirea actului de stare civila; inregistrarea unei persoane in pozitia de "copil gasit" si identificarea ulterioara a actului de nastere intocmit initial, intre acestea existand neconcordanta la data nasterii; inregistrarea tardiva a nasterii unei persoane, cu inscrierea numai a anului de nastere s.a.);

- in cazul schimbarii domiciliului, a denumirii sau a rangului localitatilor si strazilor, al renumerotarii imobilelor sau rearondarii acestora, al infiintarii localitatilor sau strazilor;

- in cazul deteriorarii actului de identitate;

- in cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

- cand fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

- in cazul schimbarii sexului;

- in cazul anularii;

- in cazul atribuirii unui nou C.N.P.;

- pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor Galati
PROGRAM DE LUCRU

Luni, Marti, Joi
Primiri / Eliberari documente 8.30 - 16.30Miercuri
Primiri / Eliberari documente 08.30 - 18.30Vineri
Primiri documente 08.30 - 12.30
Eliberari documente 08.30 - 16.30

Deplasari camera mobila persoane netransportabile
Luni - Vineri 08.30 - 16.00Telefoane de contact
Centrala 0236.407.000 (int. evidenta persoanelor)
Fax 0236.310.144 site S.P.C.L.E.P. Galati