În perioada 22 – 26 mai, se va derula etapa de dezinsecție la sol, prin Serviciul Public Ecosal. De luni și până vineri, se va interveni în întreg municipiul Galați.
Se vor utiliza substanța Solfac TRIO EC 140 NF și echipamente de tip ULV, potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Primăriei Galați.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului sunt rugați să-și ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide distribuite în zonele verzi ale domeniului public.
Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a acțiunii, potrivit sursei citate.