Prefectura Galați face precizări, în contextul informațiilor eronate vehiculate în spațiul public referitoare la despăgubirile acordate de Guvernul României după inundațiile din septembrie 2024.
Astfel, persoanele afectate de inundații NU TREBUIE SĂ DEPUNĂ cereri suplimentare pentru a primi despăgubiri, fișele de evaluare întocmite de comisii fiind deja în evidența autorităților.
„Instituția Prefectului Județul Galați a solicitat, încă din data de 4 octombrie 2024, Guvernului României și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale promovarea unui act normativ prin care să se acorde un sprijin financiar raportat la gradul de afectare a fiecărei gospodării luând în considerare amploarea pagubelor, precum și impactul social major asupra comunităților afectate de aceste fenomene hidrometeorologice periculoase.
În acest context, NU SUNT NECESARE CERERI SUPLIMENTARE.
Suma ajutoarelor de urgență acordate în urma inundațiilor din luna septembrie 2024 este de peste 143 de milioane de lei, mai afirmă Prefectura Galați, recomandându-le cetățenilor să se informeze exclusiv din surse oficiale, pentru a evita propagarea informațiilor eronate.