Social

Gălățenii pot transporta cu trenul doar biciclete pliabile sau demontabile

Gălățenii pot transporta cu trenul doar biciclete pliabile sau demontabile

CFR Călători anunță, printr-un comunicat de presă, posibilitățile prin care bicicletele pot fi transportate cu trenul spre destinația pe care ați ales-o pentru petrecerea timpului liber.

Astfel, bicicletele pliabile sau demontabile pot fi transportate gratuit, pe toate tipurile de trenuri, la clasa 1 şi a 2-a ca bagaj de mână, ”în limita spațiului disponibil”.

În schimb, bicicletele nedemontabile pot fi transportate contra cost doar la trenurile care oferă acest serviciu, informează compania. Serviciul respectiv este semnalat printr-o pictogramă, uşor de recunoscut, ce apare la căutarea și afişarea trenurilor în aplicaţiile online de mersul trenurilor și cumpărare bilete.

Costul biletului pentru transportul unei biciclete nedemontabile este de 15 lei și poate fi cumpărat online sau de la casele de bilete. Dacă la control pasagerii nu prezintă biletele de transport bicicletă, li se va aplica tariful pentru bagaje voluminoase, o bicicletă fiind evaluată ca având 15 kg.

”În cazuri bine justificate în care gradul de ocupare al trenului respectiv este aproape de 100%, personalul de tren poate interzice îmbarcarea călătorilor cu biciclete, dacă aceștia NU posedă bilete de bicicletă pentru trenul respectiv”, precizează CFR Călători.

Niciunul dintre trenurile CFR Călători care vin și pleacă în și din Gara Galați nu are pictograma specifică transportului de biciclete, adică nu are vagon special în acest sens. În consecință, singurele biciclete pe care gălățenii le pot transporta cu trenul sunt cele demontabile sau pliabile, ca bagaj de mână.

Evaluați acest articol
(0 voturi)