Social

Peste 300 de polițiști și jandarmi gălățeni, în stradă, pe perioada Crăciunului

Peste 300 de polițiști și jandarmi gălățeni, în stradă, pe perioada Crăciunului

În perioada 24-27 decembrie, structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) se vor afla la datorie pe întreg județul, asigurându-se că locuitorii județului Galați vor petrece în siguranță, potrivit unui comunicat al Prefecturii Galați.

Poliția va fi la datorie zilnic, angrenând un dispozitiv de peste 200 de polițiști gălățeni, pentru a preveni și combate orice evenimente care pot afecta liniștea publică. Echipele de siguranță publică vor acționa în zonele aglomerate, iar polițiștii rutieri vor supraveghea principalele artere pentru a dirija traficul și a sancționa excesul de viteză sau conducerea sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.

Jandarmeria va suplimenta efectivele prezente în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, atât în zona unde se vor organiza evenimente cultural-artistice, precum și în piețe, la târgul de Crăciun și în zonele unde vor exista aglomerări de persoane. Cei peste 120 de jandarmi vor acționa zilnic pentru rezolvarea oricăror situații care aduc atingere liniștii și siguranței publice, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit fapte contrare legii.

La nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse măsuri suplimentare pentru a se asigura un control fluent, operativ și eficient în toate punctele deschise traficului internațional și pentru a se întări dispozitivului de supraveghere al frontierei de stat. Din experiența anilor anteriori este preconizată o creștere  a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, astfel că menținem permanent legătura cu autoritățile de frontieră din statul vecin, în vederea dispunerii de măsuri comune de fluidizare a traficului la frontieră.

Peste 100 de forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor fi pregătite să asigure gestionarea optimă a situațiilor de urgență apărute, în vederea limitării pagubelor materiale și salvării de vieți. Vor fi efectuate controale inopinate pe linia apărării împotriva incendiilor, cu precădere la obiectivele unde se înregistrează un aflux mare de persoane.

Totodată, au fost luate măsuri de avertizare și informare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind iminența producerii unor fenomene meteorologice periculoase și modul de comportare în asemenea situații.
De asemenea, au fost efectuate 27 acțiuni de control și verificare a modului de respectare, de către agenții economici, a prevederilor legale privind depozitarea, comercializarea și utilizarea materialelor pirotehnice, pe timpul cărora au fost aplicate 44 avertismente și 9 amenzi, în cuantum total de 176.500 lei.

Specialiștii antidrog vor desfășura activități specifice, de informare, conștientizare și asistență specializată, pentru consumul și dependența de droguri, activități care vor fi derulate în cadrul campaniei de informare online ”SAFE HOLIDAYS - De sărbători DISTREAZĂ-TE, dar RĂMÂI ÎN SIGURANȚĂ”, care poate fi accesată pe site-ul instituțional, www.ana.gov.ro.

Evaluați acest articol
(0 voturi)