Social

Sindicaliștii protestează în toată țara, revendicând drepturile salariale neonorate de actuala guvernare

Sindicaliștii protestează în toată țara, revendicând drepturile salariale neonorate de actuala guvernare

Caravana protestelor sindicale organizate în Capitală și în țară continuă și azi cu pichetarea Ministerului de Finanțe, de către Cartel Alfa și a Ministerului Justiției, de sindicaliştii afiliaţi Federaţiei Publisind .

Sindicaliștii din Cartel Alfa și-au prezentat nemulțumirile și la sediile partidelor din coaliția de guvernare, unde reprezentanții lor s-au întâlnit cu liderul PNL, Ludovic Orban, și cu cel al USR PLUS, Dan Barna. Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a participat la discuții.
”Cei din sectoarele bugetare sunt nemulțumiți datorită înghețării drepturilor marginale și a salariilor pentru anul 2020 şi nu se face creșterea de până în 8%, care era stabilită pentru a-şi atinge parametrii legii de salarizare unice bugetare. Nemulțumiți sunt și pensionarii, pentru că nu sunt calculate corect pensiile. Sunt nemulțumiți și cei din sectorul privat datorită faptului că mai mult de o treime din salariaţi nici până la ora actuală nu au, practic, majorate salariile brute cu transferul de taxe sociale de la angajator la angajat” a declarat Bogdan Hossu despre solicitările ridicate în fața guvernanților.

 

În urmă cu o săptămână, membrii Federaţiei Publisind au pichetat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi prefecturile din Bacău, Timiş şi Cluj, anunțând că acţiunile lor vor continua în fiecare miercuri, până pe data de 24 februarie, conform calendarului stabilit. Miercuri, 20 ianuarie, odată cu mitingul din faţa Ministerului Justiţiei au loc şi alte acţiuni similare în faţa prefecturilor din Constanţa, Prahova şi Mureş, după cum a anunţat organizaţia sindicală.
Revendicările generale ale sindicaliştilor sunt: eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi un salariu minim corelat cu creşterea preţurilor de consum.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)