Noua biserică, care poartă hramul ”Sfântului Antonie cel Mare şi Sfântul Sfințit Mucenic Lucian”, a fost ridicată în localitatea Şerbeştii Vechi, comuna Şendreni, judeţul Galaţi.
Ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate la noua biserică, la începutul acestei săptămâni.
La slujba oficiată la ceas de Vecernie de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în această filie a Parohiei Movileni din judeţul Galaţi, au participat clerici, ctitori, autorităţi locale şi numeroşi credincioşi, între care copii şi tineri atât din localitate, cât şi din satele învecinate.
La eveniment au fost prezenţi şi membrii Grupului folcloric de bătrâni ”Zestrea” din comuna Barcea, judeţul Galaţi, îmbrăcați în portul tradițional românesc.
După ce a binecuvântat cu aghiazmă icoanele şi întregul locaş de cult, Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre edificarea unui locaș de închinare, evidenţiind bucuria acestei comunităţi de credincioși harnici care au dorit foarte mult să aibă o biserică mai aproape de locuinţele lor.
Piatra de temelie pentru această nouă biserică a fost aşezată de chiriarhul Dunării de Jos în data de 5 noiembrie 2019.
Biserica este construită pe un teren al localității Șerbeștii Vechi, prin bunăvoința și dragostea unor credincioși din zonă, care au luat hotărârea de a ridica un sfânt locaş de închinare pentru această comunitate mică situată în Câmpia Siretului Inferior, ai cărui credincioșii erau nevoiți să străbată distanțe mari pentru a ajunge în satele învecinate la rugăciune. sursa Pr. Rareş Bucur