Social

„Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, sâmbătă și duminică, la Casa de Cultură a Studenților Galați

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați invită sâmbătă și duminică, pe 10 și 11 mai, de la ora 19:00, la avanpremiera și premiera spectacolului „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, de Radu Horghidan.

Spectacolul îi are în distribuție pe Ciprian Brașoveanu, Elena Anghel, Oana Mogoș, Elena Emandi, Florin Toma, Mihai Păun. Regizor este Adi Iclenzan, scenografia este semnată de Mihai Păcurar, iar muzica live, de Marin Șchiopu.

Spectacolul este produs în cadrul „Proiect 9. Teatru românesc contemporan”, program artistic derulat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.

„Vali Ionescu este referent la o direcție de patrimoniu. Vali Ionescu se simte responsabil de soarta lumii. În micul lui birou, din mica lui instituție de stat, din micul lui oraș, din mica lui țară, simte că are o misiune: să nu lase lumea să se prăbușească. E foarte probabil ca Vali Ionescu să nu spună și să nu facă nimic greșit niciodată (poate doar o dată). Cu toate astea nimeni nu e de acord cu el. Așa e cu marii eroi, sunt neînțeleși și neapreciați. Vali Ionescu este un mare erou. Și când ești cel mai mare e firesc ca nimeni să nu poată înțelege cât de mare ești, poate nici măcar Dumnezeu. Asta este cea mai mare tragedie a celui mai mare erou... Totuși, Vali Ionescu nu renunță niciodată să creadă ce crede și să facă ce face. Deci, poate este un erou ... sau un nebun. Poate puțin din amândouă”, spune regizorul Adi Iclenzan.

„Am lucrat aproape un an la piesa asta și abia aștept să vad și eu cum îi vor da viață colegii mei pe scenă în regia lui Adi Iclenzan și scenografia lui Mihai Păcurar. Ce știu e că ne-a ieșit o comedie absurdă și tristă despre viața unui om dintr-o instituție oarecare, dintr-un oraș de provincie care înțelege și crede cu tărie până în străfundurile ființei sale că drumul către Rai e pavat cu corectitudine și cu reguli și legi respectate.

Cred că Vali Ionescu, a cărui viață, moarte și înviere o veți vedea pe 10 și pe 11, e copilul care a crezut tot ce i-au spus părinții și profesorii atunci când era mic despre ce trebuie sa faci când vei fi mare și cum trebuie să-ți trăiești viața în așa fel încât la final să nu-ți reproșezi nimic și sa poți sta drept și să privești pe oricine în ochi, dar mai ales pe tine însuți în oglindă. Vă aștept la un spectacol despre un Don Quijote combinat cu un Sisif contemporan a cărui călătorie se-ntinde pe o întreagă viață de om și după...”, a declarat Radu Horghidan.

Avanpremiera și premiera au loc sâmbătă și duminică, 10 și 11 mai, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Galați.

Spectacolele au o durată de 2 h și 15 min.

Evaluați acest articol
(0 voturi)