Dezinsecția din Galați, amânată din cauza vremii
Cea de-a treia etapă a dezinsecției anunțate de Serviciul Public Ecosal pe raza municipiului Galați, care ar fi trebuit să înceapă pe 27 mai, a fost reprogramat…
Cea de-a treia etapă a dezinsecției anunțate de Serviciul Public Ecosal pe raza municipiului Galați, care ar fi trebuit să înceapă pe 27 mai, a fost reprogramat…
În perioada 27 mai – 7 iunie, Serviciul Public Ecosal va derula o nouă etapă de dezinsecție: - în perioada 27 – 29 mai, în intervalul orar 5.00 – 9.00, cu ajuto…
Începând de miercuri, 22 mai, până pe 1 iunie, ora 07.59, persoanele care au rezervat un loc de parcare în parcările de domiciliu sau reședință pot încărca, exc…
Festivalul de animație japoneză IZANAGI pornește al doilea maraton al anului în cinci cinematografe din țară, cu o nouă ediție retrospectivă. Iubitorii de cultu…
Angajații din cadrul Agenției Județene pentru Protecția Mediului (APM) Galați au continuat, luni, protestul, pentru a treia zi. Timp de două ore, ei au ieșit în…
În decursul lunii aprilie, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a desfăşurat acţiuni de control privind protecţia consumatorilor…
Pentru seria VII de tratament balnear din data de 25.05.2024, Casei Județene de Pensii Galați i s-au repartizat un număr total de 126 de bilete de tratament bal…
Operatorul local de transport Transurb Galați informează că, începând cu data de 11 mai, în fiecare sâmbătă și duminică, în intervalul orar 06:00 – 14:00, trase…
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, în parteneriat cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Bibl…