Sport

A doua înfrângere consecutivă pentru FC Universitatea

Duminică au fost programate partidele celei de-a doua etape din Liga 1 la fotbal feminin. FC Universitatea Galaţi a jucat în deplasare la Odorheiu Secuiesc cu Vasas Femina. În ciuda indisponibilităţilor: Nina Anca, Lidia Moacă, Andreea Surcică, trei piese foarte importante din puzle-ul lui David Asandei, „panterele negre” au luptat, s-au bătut pentru fiecare minge şi au pierdut onorabil după ce au primit două goluri în ultimele 10 minute. „Momentul psihologic al partidei s-a petrecut în min.77. Junioara noastră Adelina Chiriac, aflată abia la al doilea meci în primul eşalon, a scăpat singură cu portarul advers dar s-a precipitat şi a ratat iar imediat gazdele să marcheze dintr-o fază identică. Sunt sigur că dacă marcam noi primii, nu pierdeam. Mergem mai departe, avem mult de muncă, deja am jucat mai bine decât în prima etapă, ne dorim să creştem în continuare şi să strângem şi puncte”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. Rezultat final: Vasas - FC Universitatea 2-0 (0-0). Echipa gălăţeană a folosit formula: Mădălina Grecu - Ioana Sfetcu, Lavinia Bot, Elena Ivan, Valentina Ivan - Diana Stoian, Isabelle Bengescu, Georgiana Bobocea, Alexandra Condrea - Lucica Meleacă, Adelina Chiriac. Etapa viitoare, panterele vor primi vizita unei contracandidate la salvarea de la retrogradare, Ladies Tg. Mureş, partida este programată pe 11 septembrie, de la ora 11.00, pe stadionul Dunărea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)