Sport

Academia Phoenix lansează trei juniori pentru România

În perioada 3-5 septembrie, Federaţia Română de Baschet, cu sprijinul cluburilor afiliate, organizează la Ploieşti, primul trial de selecţie al sportivilor născuţi în anul 2008 şi mai mici. Acţiunea face parte din Programul Naţional de Selecţie, care are ca scop constituirea loturilor naţionale de juniori şi pregătirea sportivilor selectaţi. La această primă acţiune au fost selectaţi peste 150 de copii din întreaga ţară, iar Galaţiul va fi reprezentat de trei „academicieni” Phoenix: Ana Tiron, Alexandra Nacu şi Sebastian Boghean. Sportivii vor lucra cu un colectiv tehnic format din invitaţi din străinătate, condus de lectorul FIBA, Nenad Trunic şi antrenorul grec Molyvdas Athanasios. La finalul trialului, o parte din jucători vor fi aleşi pentru a continua cu antrenamentele de pregătire care se vor desfăşura în perioada 5 - 10 septembrie, tot la Ploieşti. Programul va continua cu o altă acţiune de acelaşi tip programată în luna Octombrie.

Evaluați acest articol
(0 voturi)