Sport

Zinedine Zidane nu agrează meciurile fără spectatori

Zinedine Zidane nu agrează meciurile fără spectatori

„Nu-mi place să joc fără public", a recunoscut antrenorul lui Real Madrid, Zinedine Zidane, la prima sa videoconferinţă de presă după relaxarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, cu o zi înainte ca echipa lui s-o întâlnească în La Liga pe Eibar, cu porţile închise.
„Nu-mi place să joc fără public. Este părerea mea. Dar bine, ţinând cont de situaţie, ne adaptăm. Iar absenţa publicului nu ne va răpi bucuria şi şansa pe care le avem întorcându-ne să ne jucăm. Publicul ne va lipsi, dar toată lumea este foarte bucuroasă de reluare", a declarat Zidane, citat de agenţia AFP.
Real Madrid va juca pe stadionul Alfredo Di Stefano restul sezonului, din cauza lucrărilor de modernizare pe stadionul Santiago Bernabeu.
„Şi Di Stefano este stadionul nostru. Suntem obişnuiţi să jucăm pe Bernabeu, dar ne vom adapta. Distanţa e aceeaşi, în plus ne-am antrenat deja aici. Vom juca aici, şi suntem foarte bucuroşi pentru asta", a spus Zidane. În opinia tehnicianului, Real este "pregătită" pentru reluarea competiţiei. "Am avut aproape o lună de pregătire ca să ne refacem din punct de vedere fizic, cred că este îndeajuns. Poate ne va fi puţin mai greu să terminăm meciurile, chiar sigur se va întâmpla asta... Degeaba te antrenezi, competiţia e altceva", a afirmat el.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare