Reuters informează că jucătorii şi antrenorii echipei engleze de fotbal Arsenal Londra au fost acord cu o reducere a salariilor de 12,5 la sută din cauza pandemiei de coronavirus, iar clubul londonez a devenit astfel primul din Premier League care a anunţat o măsură de acest fel. Mai multe formaţii din Premier League şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic după izbucnirea pandemiei de coronavirus, în timp ce altele, precum West Ham United şi Southampton, au anunţat că jucătorii au acceptat amânări ale salariului. De-asemenea, Liverpool, Tottenham Hotspur şi Bournemouth şi-au revizuit deciziile de a trimite în şomaj tehnic personalul în urma criticilor venite din partea suporterilor. „Suntem bucuroşi să vă anunţăm că am ajuns la un acord voluntar cu jucătorii primei echipe şi antrenorii pentru a ajuta clubul în această perioadă critică'', se precizează în comunicatul clubului. „Reducerile cu 12,5 % din câştigurile anuale vor avea efect de luna aceasta, iar hârtiile vor fi completate zilele următoare'', a explicat Arsenal. Clubul a precizat că „sumele asupra cărora s-a convenit'' vor fi plătite de Arsenal în cazul în care obiectivele vor fi îndeplinite în sezoanele următoare. Echipa londoneză ocupă locul 9 în clasament, la opt puncte de poziţia a patra, care asigură calificarea în Liga Campionilor, la întreruperea sezonului în Premier League din cauza pandemiei de coronavirus.