Sport

Campioana României s-a chinuit 35 de minute pentru prima victorie

Campioana României s-a chinuit 35 de minute pentru prima victorie
10 united 0

Liga 1 la futsal s-a reluat sâmbătă după şapte luni de întrerupere. În premieră, în sala sporturilor din Miercurea Ciuc se dispută primele trei etape din tur sub forma unui turneu la care participă cele opt echipe înscrise în sezonul 2020-2021. United Galaţi a întâlnit în etapa de debut pe FK Odorheiu Secuiesc, un adversar incomod mereu. Şi de această dată harghitenii şi-au scos colţii şi au început în forţă, reuşind să conducă mult timp pe tabela de marcaj. Evoluţia scorului: 0-2, 1-3, 2-4, după primele 20 minute. Băieţii lui Florin Ignat au revenit spectaculos, au egalat la 4 dar cei din Odorheiu Secuiesc au trecut din nou în avantaj în min.32. Cu un lot schimbat faţă de sezonul trecut, din care au plecat experimentaţii: Grigoraş, Mimi Stoica, Laşcu şi Obadă şi cu tinerii Cojocaru şi Arhire reveniţi acasă, echipa gălăţeană s-a chinuit dar a strâns rândurile şi a întors soarta partidei în ultimele cinci minute. MVP-ul a fost Andrei Crăciun, autor a patru goluri. Celelalte goluri pentru echipa lui Florin Ignat au aparţinut lui: Cojocaru, Burdujel şi un autogol. Rezultat final: United - FK Odorheiu Secuiesc 8-5. Gălăţenii vor juca duminică, de la ora 16.00 cu KSE Tg. Secuiesc şi luni, de la aceeaşi oră cu Imperial WET Miercurea Ciuc, ambele meciuri fiind transmise de Pro X.

Evaluați acest articol
(0 voturi)