La sala Siderurgistul au continuat vineri meciurile din cadrul Euroregiunii 2 la handbal junioare 4. În meciul de deschidere, ACS Lucian Bute a întâlnit Prosport Focşani. Olimpicele antrenate de Daniela Goldic au jucat bine şi au obţinut o victorie lejeră. Rezultat final: ACS Lucian Bute - Prosport Focşani 40-6 (14-1, 12-3, 14-2). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Bălan, Popoiu - Barbu 2 goluri, Isac 3 g, Ghimpu, Munteanu 2 g, Căuş 1 g, Vrabie 1 g, Dohotariu 2 g, Mazilu 5 g, Palade 2 g, Andrei 4 g, Trifan 8 g, Dâmbu, Buric, Ancerencu 10 g. În prima zi, ACS Lucian Bute - Happy Kids Medgidia 73-1.
În penultimul meci al zilei s-au confruntat CSM Galaţi şi Handbal Art. Derbiul gălăţean a fost adjudecat de echipa antrenată de trioul Marilena Lupică, Sanda Asandei şi Miron Stanciu, scor final: 29-11 (11-4, 8-5, 10-2). Pentru echipa învingătoare au jucat: Muşat 6 g, Bucner 10 g, Darie 8 g, Postolache 1 g, Bercaru 1 g, Zisu 1 g, Gavril, Stroiu, Dinică, Neculai, Andrei, Lupu, Roşu, Calotă 1 g, Avram 1 g, Zagoneanu. Joi, CSM Galaţi a învins pe CSS Medgidia, scor 34-23. Echipa gălăţeană va juca sâmbătă cu CSS Tulcea.
Câte două victorii pentru ACS Lucian Bute şi CSM Galaţi