Cel mai interesant meci din etapa a 20-a a Diviziei A1 la volei masculin se dispută sâmbătă 24 februarie la sala sporturilor Dunărea între campioana en-titre, CSM Arcada Galaţi, locul 2 cu 44 puncte după 18 jocuri şi revelaţia CSM Corona Braşov, locul 1 cu 50 puncte din 19 jocuri. „Partida împotriva celor de la Braşov, cu siguranţă, e o partidă importantă pentru noi.Vom întâlni liderul campionatului, o echipă foarte bună care are în componenţa sa doi campioni ai României (Kantor şi Magdaş) şi mulţi jucători care au câştigat trofee în România cum ar fi Lupu şi Kovacevic la Craiova. Totodată, Halilovic, Gommans, Stojsalevic sunt jucători care au câştigat medalii de bronz şi de argint în campionatul din România în anii precedenţi când au evoluat la echipe de top din ţara noastră, în speţă Craiova şi Dinamo. O echipă, Corona, care a reuşit să câştige multe meciuri în acest sezon şi cu siguranţă este o contracandidată a noastră în lupta pentru titlul de Campioană a Romîniei. Noi ne dorim, aşa cum este normal la CSM Arcada Galaţi, să câştigăm fiecare partidă şi vom face totul pentru a reuşi acest lucru. Pentru noi, nu este o revanşă. Este, aşa cum am mai spus, o partidă împotriva unei echipe foarte valoroase, o partidă împotriva liderului la zi din campionat, o partidă la finalul căreia vrem să fim învingători”, a declarat antrenorul Sergiu Stancu.