Marţi, la sediul Fediul Federaţiei Europene din Viena a avut loc tragerea la sorţi pentru sezonul 2020-2021. Echipa feminină de handbal HC Dunărea Brăila va întâlni formaţia norvegiană Tertnes Bergen în turul al doilea preliminar al EHF European League. Dunărea va juca prima manşă la Brăila, pe 10 sau 11 octombrie, iar revanşa o săptămână mai târziu în Norvegia. SCM Gloria Buzău va intra în turul al treilea preliminar (14-15, respectiv 21-22 noiembrie), iar CS Minaur Baia Mare e calificată direct în faza grupelor competiţiei care înlocuieşte Cupa EHF. După faza grupelor, competiţia va continua cu sferturile de finală şi cu turneul Final Four, pe 8/9 mai 2021. La masculin, AHC Potaissa Turda va întâlni echipa croată HRK Gorica, iar HC Dobrogea Sud Constanţa va înfrunta echipa rusă HC Victor Stavropol în primul tur preliminar al competiţiei de handbal masculin EHF European League. Cele două echipe româneşti vor juca primul meci acasă, pe 29 sau 30 august, manşa secundă fiind programată în deplasare o săptămână mai târziu. Dinamo Bucureşti a fost acceptată direct în faza grupelor acestei competiţii care va demara în octombrie.