Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat printr-un comunicat că partida FCSB - CFR Cluj, programată sâmbătă (astăzi) în etapa a 8-a a play-off-ului Ligii I, a fost amânată în urma apariţiei unui caz de Covid-19 la echipa oaspete. „Meciul dintre FC FCSB şi CFR 1907 Cluj din etapa a 8-a a play-off-ului, programat să se dispute sâmbătă, 18 iulie, cu începere de la ora 21.00, a fost amânat din cauza apariţiei unui caz de infectare cu COVID 19 în cadrul echipei clujene", a precizat LPF. „Liga Profesionistă de Fotbal va anunţa în perioada imediat următoare, după consultarea cu deţinătorii drepturilor TV, şi având în vedere situaţia medicală nou apărută, ziua şi ora la care se va disputa această partidă", a adăugat LPF. Meciul FCSB - FC CFR 1907 Cluj-Napoca urma să se desfăşoare pe Arena Naţională din Bucureşti. Tot în cursul zilei de astăzi au fost depistaţi pozitivi alţi trei jucători de la Dinamo Bucureşti, la această echipă ajungându-se la un total de 10 fotbalişti infectaţi.
Gluma se îngroaşă: patru cazuri noi de Covid-19 în Liga 1. Partida FCSB - CFR Cluj s-a amânat