Sport

Handbalistele de la CSM Galaţi au fost eliminate din Cupa României Râureni de liderul unei serii din eşalonul secund

Handbalistele de la CSM Galaţi au fost eliminate din Cupa României Râureni de liderul unei serii din eşalonul secund
24 handbal csm
Seria rezultatelor negative continuă pentru echipa de handbal feminin CSM Galaţi. A 17-a înfrângere a fost înregistrată joi seara în sala sporturilor D.P.Colibaşi din Braşov în faţa formaţiei CSM Corona Braşov, scor 21-30 (11-12) într-o partidă ce a contat pentru turul 2 al Cupei României Râureni. Echipa gălăţeană pregătită de Valeriu Costea a început cu avantaj în primele 11 minute şi a ţinut aproape în primele 30 de minute. Braşovencele, liderul neînvins al seriei B a Diviziei A cu şanse considerabile de promovare în Liga Florilor MOL, au apăsat pedala de acceleraţie imediat după pauză, s-au desprins decisiv pe tabela de marcaj şi s-au calificat meritat în sferturile de finală. Rezultat final: CSM Corona Braşov -CSM Galaţi 30-21 (12-11). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Bianca Aron 6 intervenţii, Alexandra Prodan, Nicoleta Petre -Ana Maria Lopătaru, Iulia Eiler, Cristina Andriţa 3 g, Mălina Bichir 2 g, Andreea Taivan 1 g, Daniela Corban 4 g, Iasmina Ichim 6 g, Mădălina Manolachi, Mădălina Mureş 2 g, Ivana Djurovic, Katarina Mancic 1 g, Bianca Zegrean, Andreea Sandu 2 g. CSM Galaţi va reveni pe teren pe 12 martie când va juca în deplasare cu Gloria 2018 Bistriţa.
Evaluați acest articol
(0 voturi)