Caravana handbalistică feminină porneşte în sfârşit la drum după mai bine de şapte luni de pauză forţată. Liga Florilor MOL va lua startul cu 16 echipe la start, primul turneu care va cuprinde o singură etapă este programat pe 14-15 octombrie în sala sporturilor Olimpia din Ploieşti. CSM Galaţi, care revine după un an în elita handbalului din România, va întâlni în runda de debut pe Gloria 2018 Bistriţa, ocupanta locului 3 în sezonul precedent şi una din reprezentantele României în EHF Cup League. „În sfârşit putem vorbi despre următorul meci. A trecut o perioadă foarte lungă în care nu am jucat, iar dorul de handbal era foarte mare. Ne bucurăm să revenim pe prima scenă a handbalului şi să demonstrăm că a fost un accident faptul că am evoluat în liga a doua. Ne aşteaptă un meci foarte greu contra Bistriţei, o echipă bună a campionatului nostru. Sperăm într-o evoluţie bună a noastră, deşi ultimul meci pentru noi a fost acum şapte luni (noi nu am jucat niciun meci amical în toată această perioadă). Aşteptăm cu nerăbdare primul fluier al arbitrilor şi am încredere în noi că putem face un meci bun”, ne-a declarat Daciana Balaban, căpitanul formaţiei CSM Galaţi. Lotul de jucătoare pentru sezonul 2020-2021: Ana Maria Micu, Cristina Gheorghe, Cristina Marcu, Abigail Vălean, Andreea Prescură, Cristina Andriţa, Daciana Balaban, Cătălina Cioaric, Emilia Anghel, Lăcrămioara Cîlici, Alla Sheiko, Roxana Caragea, Daniela Corban, Raluca Tănasă, Mădălina Conache, Cristina Clisu, Patricia Vizitiu, Tamara Bokaric, Mădălina Puşcaşu. Programul complet al primei etape din Liga Florilor: miercuri 14 octombrie: Rapid Bucureşti - CSM Slatina, ora 10.15, CSM Galaţi - Gloria 2018 Bistriţa, ora 13.00, HC Zalău - Minaur Baia Mare, ora 15.45, SCM Gloria Buzău - CSM Bucureşti, ora 18.30; joi 15 octombrie: Crişul Chişineu Criş - U Cluj, ora 10.15, Dacia Mioveni 2012 - Măgura Cisnădie, ora 13.00, Activ Prahova Ploieşti - Dunărea Brăila, ora 15.45, SCM Craiova - SCM Rm. Vâlcea, ora 18.30.