Cupa României Fan Curier la handbal feminin a programat în weekend partidele din primul tur. CSM Galaţi a jucat în deplasare cu CSU Cluj Napoca. Duelul dintre cele două echipe retrogradate din Liga Florilor şi care au ca obiectiv revenirea în eşalonul de elită a fost echilibrat în primele 10 minute. Echipa gălăţeană pregătită de Valeriu Costea a pregătit foarte bine jocul şi după perioada de tatonare, a preluat iniţiativa şi a intrat la vestiare cu un avantaj de cinci goluri. Gălăţencele au menţinut ecartul de pe tabela de marcaj şi după pauză, clujencele au încercat să revină, s-au apropiat şi au obţinut victoria. Am parcurs un drum lung şi obositor până la Cluj. Sunt bucuros că fetele au trecut peste, au respectat tot ce le-am spus la şedinţa tehnică şi pe parcursul meciului şi am reuşit să câştigăm. Sunt mulţumit de evoluţia per ansamblu chiar dacă au mai şi greşit, tinereţea şi-a spus cuvântul, puteam închide meciul mai devreme, când am condus cu cinci goluri, am obţinut o victorie fără dubii, creştem de la meci la meci, fetele au început să priceapă că fiecare are rolul ei în angrenaj indifirent de câte minute intră pe teren”, ne-a declarat antrenorul gălăţean Valeriu Costea. Rezultat final: CSU Cluj Napoca - CSM Galaţi 29-31 (11-16). Lotul echipei gălăţene: Roxana Petre, Bianca Aron, Ana Maria Micu - Ana Maria Lopătaru 5 goluri, Cristina Marcu 1 g, Cristina Andriţa 7 g, Mălina Bichir 7 g, Andreea Prescură 5 g, Iulia Eiler 2 g, Iulia Sava, Andreea Merlă 1 g, Iasmina Ichim, Raluca Tănasă, Mădălina Manolachi 1 g, Mădălina Mureş 2 g, Nikolina Knezevic. CSM Galaţi s-a calificat în turul doi unde va întâlni pe 23 martie în deplasare pe Ştiinţa Bucureşti, ocupanta locului 13 în Liga Florilor.
Handbalistele de la CSM Galaţi s-au calificat spectaculos în turul doi din Cupa României