Sport

Oțelul a ajuns pe loc de baraj

Oțelul a ajuns pe loc de baraj

Oţelul a jucat duminică la Arad cu UTA în prima etapă din play-out-ul Superligii la fotbal. Oţelarii au avut lovitura de start şi au încercat să avanseze în jumătatea adversă. Prima acţiune s-a consumat în min.10 în careul nostru dar Costache şi Omondi s-au încurcat reciproc. Băieţii noştri au replicat în min.19 prin voleul lui Tănasă care s-a dus peste poartă. UTA a fost mai periculoasă şi în min.21 după o minge respinsă în faţă de Popescu, şutul lui Tzionis a zguduit transversala. Presiunea gazdelor s-a concretizat şi pe tabela de marcaj în min.23 după autogolul căpitanului Zivulic la o centrare. Oţelul a irosit o şansă bună de egalare în min.32 dar şutul lui Markovic din poziţie favorabilă a fost foarte slab. Gazdele şi-au dublat avantajul înainte de pauză, şutul lui Tzionis l-a învins pe Popescu. Burcă a mutat la pauză şi l-a introdus la pauză pe Bourard în locul inexistentului Roşu şi pe Plaza, aflat la debut, Oţelul a încercat să revină. Angha (min.62) cu o lovitură de cap nu a găsit cadrul porţii. În min.70 a debutat la echipa gălăţeană şi Erik Bicfalvi dar jocul nu s-a schimbat. Rezultat final: UTA Arad -Oţelul Galaţi 2-0 (2-0). Antrenorul Ovidiu Burcă, sărbătoritul zilei a folosit formula: Popescu -Maftei (min.56 Rus), Angha, Stevanovic, Silva -Lameira, Zivulic, Roşu (min.46 Bourard) -Maciel (min.70 Bicfalvi), Markovic (min.55 Plaza), Tănasă (min.65 Burcea). Oţelul rămâne cu 16 puncte şi coboară pe locul 14, poziţie de baraj pentru rămânerea în Superligă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)