Sport

România a pierdut primul meci la EURO 2020

România a pierdut primul meci la EURO 2020
04 euro handbal

Selecţionerul echipei naţionale a României, Bogdan Burcea, a declarat că formaţia Germaniei a meritat să câştige meciul cu tricolorele de la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2020, joi seara, în Danemarca. „Sunt recunoscător pentru modul în care fetele au ales să lupte până al final. Cu puţin mai mult noroc în unele momente, rezultatul ar fi putut fi mai bun pentru noi. Dar, în această clipă, Germania este echipa care a meritat să câştige'', a declarat Burcea la finalul partidei, conform site-ului FRH. Portarul Yuliya Dumanska, cea mai bună jucătoare a echipei României, a felicitat echipa Germaniei pentru victorie: „Felicitări Germaniei! Ele au făcut mai puţine greşeli decât noi, de aceea au câştigat. A fost un meci greu pentru ambele echipe. Echipa României a luptat azi şi va lupta şi în următoarele două meciuri.'' Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de echipa Germaniei, cu scorul de 22-19 (13-10), joi, în primul meci de la Campionatul European - EHF EURO 2020, la Kolding (Danemarca), în Grupa D. În celălalt meci al grupei, Norvegia a surclasat Polonia cu 35-22. Următorul meci al României va avea loc sâmbătă, de la 17.00, contra Poloniei. sursa foto: Sportul Ilustrat

Evaluați acest articol
(0 voturi)