Liga a 3-a la fotbal programează sâmbătă partidele celei de-a 7-a etape. Derbiul rundei va aduce faţă în faţă pe stadionul din Însurăţei pe Dacia Unirea Brăila şi SC Oţelul, principalele candidate la locurile de baraj pentru promovarea în eşalonul secund. Roş-alb-albaştrii antrenaţi de Petre Grigoraş au un moral bun după ce au preluat şefia seriei şi sunt hotărâţi să continue seria rezultatelor pozitive. Echipa noastră va juca şi cu gândul la fostul ei jucător, Emil Jula, decedat recent în Germania, la doar 40 de ani, autorul golului din ultima partidă directă dintre cele două echipe rivale, pe 23 septembrie 2018, pe stadionul Municipal din Brăila, scor final 1-0 pentru Oţelul, în 16-imile Cupei României. „Doar pronunţând numele acestui fost mare jucător al Oţelului, un jucător care în perioada în care am fost eu aici şi-a adus un aport esenţial la creşterea echipei, nu mai este printre noi. Sunt convins că mulţi dintre foştii colegi, care joacă acum la această echipă, îşi aduc aminte cu mare plăcere de fotbalistul Emil Jula, de omul Emil Jula, de colegul Emil Jula. Ar fi fantastic dacă am reuşi să câştigăm şi bineînţeles un mic, foarte mic, omagiu pentru acest mare jucător. Am mare încredere în echipă, că vom putea scoate un rezultat care ne convine cel mai mult, adică să câştigăm, chiar dacă nu ne va fi uşor. În afară de rivalitate, câteodată nu contează locurile pe care le ocupă echipele în clasament când e o rivalitate de genul ăsta. Dar, sunt convins că aşa cum i-am văzut pe băieţi, zic eu că suntem în creştere”, a declarat Grig pentru Oţelul TV. Sporting Lieşti va întâlni în deplasare pe Viitorul Ianca. „Leii” lui Ionuţ Niculcea sunt pe val şi vor să câştige ca să poată urca în fotoliul de lider. O misiune grea va avea nou promovata Avântul Valea Mărului pe terenul celor de la CSM Focşani 2007. După şase etape, situaţia din clasament pentru reprezentantele Galaţiului este următoarea: SC Oţelul 13 puncte - locul 1, Sporting Lieşti 13 p - locul 3, Avântul Valea Mărului 1 p- locul 10.