Sport

Scrimera Ana Maria Popescu a fost operată la genunchiul drept

Scrimera Ana Maria Popescu a fost operată la genunchiul drept
27 ana

Federaţia Română de Scrimă a anunţat pe pagina oficială de Facebook că scrimera Ana-Maria Popescu, medaliată cu aur cu echipa de spadă a României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost operată, marţi, la genunchiul drept. „Totul va fi bine! Ana-Maria Brânză a trecut cu bine de intervenţia chirurgicală la genunchiul drept, cel care în ultima vreme i-a dat bătăi de cap... Sănătate, Ana! Recuperare bună şi revenire cu elan pe planşă", se precizeaă pe site-ul de socializare amintit. Campioana olimpică de la Rio de Janeiro a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care a menţionat că intervenţia chirurgicală a decurs bine. „Ori la bal, ori la spital şi cum balurile sunt suspendate pe durată nedeterminată, m-am mulţumit cu spitalul. Uite aşa s-a mai destrămat un mit şi îmi imaginam cum o să mă laud eu, mândră din cale afără, că după 20 şi de ani de sport mi-am încheiat cariera fără să bifez vreo operaţie Ntz, nu mi-a ieşit. Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze şi nu mi-a lăsat alternativă. Iar perioadă mai bună nici nu puteam găsi... practic, după 3 luni de stat în casă, trec la următorul nivel... X săptămâni de stat în pat, performanţă pe toate planurile. Am zis! Operaţia a decurs bine am urmărit tot procesul pe monitor fiindcă eram tare curioasă de cum arată genunchiul meu „live''... şi am înţeles aproape nimic (zici că-i un acvariu, un fel de „Finding Nemo'' doar că fără Nemo). Zâmbetul a rămas la purtător mulţumită oamenilor care au avut şi au în continuare grijă de mine. Iar de restul am dormit", a comentat în stilul caracteristic, Ana-Maria Popescu, care a postat şi o fotografie pe patul de spital. Multipla medaliată mondială şi europeană, nr.1 în clasamentul FIE, are şanse foarte mari să fie prezentă pe planşă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care au fost reprogramate pentru vara anului 2021.

Evaluați acest articol
(0 voturi)